Competență versus obligație
În dreptul administrativ se aplică principiul „competent, dar nu obligat” la aplicarea sancțiunilor, așa cum este confirmat în articolul 5:1 Awb. Organele administrative dispun de o competență discreționară, dar trebuie să o motiveze pe baza proporționalității și prudenței. Excepții există în cazul normelor de drept imperativ, cum ar fi pericolul acut pentru sănătatea publică.
Consiliul de Stat aplică „obligația integrală de motivare”: administrația trebuie să explice de ce nu se intervine mai blând sau de ce se renunță la sancționare. Aceasta previne pasivitatea în cazul încălcărilor structurale.
Cazuri limită
La încălcări minore, lipsa de acțiune poate fi justificată, cu condiția documentării. La non-conformități repetate, sancționarea este obligatorie. Jurisprudența (ECLI:NL:RVS:2021:567) stabilește că regulile de politică nu reprezintă o scuză pentru neaplicarea sancțiunilor.
Contravenientul poate cere instanței administrative să oblige la sancționare dacă administrația aplică sancțiuni în mod nelegal sau este neglijentă. Acest echilibru garantează atât aplicarea sancțiunilor, cât și protecția drepturilor.